Continuam seria materialelor pe tema presupusei datorii pe care Germania ar avea-o catre Romania cu raspunsul pe care Sebastian Vladescu l-a dat unei organizatii din Romania care si-a propus sa faca demersuri pentru elucidarea cazului.

În afara de doctorul în economie Radu Golban, exista o organizatie din Romania care a solicitat raspunsuri oficiale atat partilor romane implicate cat si celor germane. O parte din documente au ajuns si la Capital. Interesant este raspunsul dat de catre ministerul de Finante în 2010, cand era ministru Sebastian Vladescu.

„A fost cercetata atat Arhiva BNR, cat si literatura de specialitate referitoare la relatiile financiare si comerciale romano-germane în perioada 1939-1944, ajungandu-se la concluzia ca statul german nu are obligatii economico-financiare fata de Romania”, scrie în raspunsul lui Vladescu din august 2010, raspuns în care se precizeaza totusi ca institutia este interesata de acest subiect: „Daca în urma studiilor Dvs. vor aparea noi date, va rugam sa nu ezitati sa le împartasiti si institutiei noastre”.

De asemenea, oficialul organizatiei, care a dorit sa-si pastreze anonimatul, ne-a declarat ca s-a încercat o negociere pentru Romania în favoarea recuperarii datoriei, însa guvernul roman ar fi refuzat sa înceapa aceste negocieri.

„In ultimele 3 luni din anul 2010, dupa nenumarate discutii si intalniri cu mai multe firme specializate pe astfel de probleme financiare, discutii purtate in Elvetia si Anglia, am reusit sa ajungem la un acord VERBAL cu o echipa internationala de finantisti, care erau dispusi – la acea data – sa inceapa negocieri cu autoritatile romanesti (Guvern si Ministerul de Finante), in vederea ajungerii la un acord. In linii mari va pot spune ca finantatorii ar fi vrut sa preia oficial datoriile Germaniei (dar si a Cubei, Sudan, Congo, Nigeria, Krivoi Rog – Ucraina – si creantele provenite din activitatera Romaniei in cadrul fostului CAER). Suma pe care investitorii ar fi fost de acord sa o achite Romaniei era de 20 miliarde Euro, din care 1 miliard de euro ar fi urmat sa o achite la data semnarii acordului cu Guvernul Romaniei, alte 6 – 7 miliarde Euro ar fi urmat sa fie achitate cash intr-un interval de 12 luni, iar restul sumei de 12 – 13 miliarde Euro urma sa fie esalonata pe alti 5 ani.

Ultima transa de 12 – 13 miliarde de Euro ar fi avut o componenta multipla, constituita din garantii acordate de diferite banci comerciale internationale pentru IMM – urile romanesti (cam 50 % din suma), o alta parte prin constituirea de fonduri de investitii in care urmau sa fie inglobate si societati financiare din Romania (cam 30 %), drepturi de autor, licente de operare, alte forme de co-finantare, etc.

Din informatiile noastre investitorii luau in calcul faptul ca principala componenta a acestui pachet de creante provenite din Romania se ridica la peste 100 miliarde de Euro, ei mizand pe faptul ca au gasit, printre arhivele cercetate de ei la Basel, Berlin, Bonn si Moscova documente si acte de arhiva extrem de importante, care certifica si confirma realitatea descoperirilor efectuate de Radu Golban.

Sigur ca pentru Romania era totusi o afacere proasta sa vinzi cu 20 miliarde de Euro o creanta de peste 100 miliarde de Euro, si aceea platibila in rate, dar totusi asta era o baza de discutii cu primul potential client care si-a manifestat interesul pentru aceasta tranzactie.

Guvernul Romaniei putea foarte bine sa accepte discutiile si apoi sa refuze politicos oferta, pe motiv ca este prea scazuta, dar in acest mod ar fi ridicat in mod sigur nivelul sumei pe care ar fi putut-o accepta intr-un final, mergand eventual la 30 sau chiar 40 miliarde de Euro.

Din pacate nici macar atat nu au facut guvernantii actuali, ei refuzand intalnirea cu investitorii straini, prin adresa semnata de actualul ministru de finante ! Guvernul Romaniei nici macar nu a catadicsit sa ne raspunda la solicitarea expresa de a primi delegatia investitorilor externi si de a negocia pe aceasta tema”.

Sursa: www.capital.ro – 10.10.2011